Mihai Băncilă

Mihai Băncilă

Mihai Băncilă este artist vizual multidisciplinar, curator și director de creație, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, specializarea Ceramică–Sticlă–Metal. Practica sa artistică explorează pictura, desenul, sticla, sculptura, obiectul și instalația, într-un demers creativ care are în centrul său figura umană, memoria și relațiile dintre oameni.

Indiferent de mediul de expresie ales, lucrările sale păstrează o preocupare constantă pentru emoție, identitate și urmele pe care experiențele personale și întâlnirile cu ceilalți le lasă în timp. Universul său plastic se construiește la intersecția dintre formă și poveste, dintre obiectul artistic și experiența celui care îl privește, invitând la interpretări și conexiuni personale.

Un reper important al parcursului său este expoziția personală „For my people walking blindly spreading joy, losing time…”, prezentată în 2025 la Galeria Orizont din București, sub curatoriatul Anei Negoiță. Proiectul reunește pictură, sticlă, desen, instalație, sunet și performance într-un univers autobiografic despre oameni, memorie individuală și experiență colectivă. În același an, artistul a prezentat proiectul „Between Me – Stages of a Transition” la Casa Madrigal.

Activitatea sa expozițională include participări la European Glass Context (Danemarca), Salonul Internațional al Sticlei și numeroase proiecte naționale. Este autorul unor trofee cu vizibilitate culturală, între care Trofeul Premiului de Excelență al Festivalului Internațional George Enescu, acordat violonistei Anne-Sophie Mutter.

În paralel cu activitatea de atelier, Mihai Băncilă are o contribuție importantă în dezvoltarea și promovarea artelor decorative contemporane, fiind curator și co-curator al unor proiecte expoziționale de referință și vicepreședinte al Filialei Arte Decorative a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Lucrări ale artistului

Afișare toate cele 2 lucrări

Death Kings II

Autor: Mihai Băncilă
5.000,00 lei

Death Kings I

Autor: Mihai Băncilă
5.000,00 lei

Alătură-te artiștilor

Ai talent și îți dorești să îți expui creațiile către un public larg? Minunat! Te așteptăm la Galeria Soleil! Vino să îți vinzi arta alături de mulți alți artiști.

SUS

X